SCURT  ISTORIC  AL  ASEZAMINTELOR  MEDICALE  LA  SIBIU

       
           Istoria asezamintelor spitalicesti la Sibiu incepe la jumatatea anului 1292 si continua pana in zilele noastre, traditia aceasta fiind atestata documentar in anul 1309.
           De-a lungul timpului “Spitalele Sibiului” au avut mai multe locatii si mai multe modele de organizare in care au activat mai multi medici care s-au facut remarcati in epoca.
            Spitalul Public a fost inaugurat in 1857 si de atunci se desfasoara o activitate intensa subliniata permanent de documentele vremii.
           Medicina geto-dacica recunoscuta in lumea antica a lasat unele vestigii si in zona Sibiului. Mai tarziu, in zona Sibiului, colonizarea sasilor (sec. XII) a adus importante schimbari socio-economice. Astfel, treburile publice, inclusiv sanatatea erau conduse aici de un Magistrat.
           In 24 iunie 1292 Magistratul Sibiului pune la dispozitia Ordinului "Sfantului Spirit" o casa, care slujise anterior ca azil, in scopul ingrijirii bolnavilor, saracilor, strainilor si oamenilor neputinciosi. Astfel se atesta documentar primul spital din Transilvania. Primul conducator al acestei institutii este mentionat documentar in 1309, cu numele de Valterus Magister hospitalis Sanctus Spiritus civitatis Cibiniensis. Spitalul va trece apoi, incepand cu anul 1386, sub conducerea Magistratului cetatii.
           In 1414 apare o referire documentara  despre "Frates Michael crucifer ordinis Sancti Spiritus et magister hospitalis Cibiniensis", iar dupa zece ani, regele Sigismund obliga magistratul orasului Sibiu sa tina slujba la spital numai in cazul in care bolnavii au comis pacate.
           Un document datat 1448 reconfirma existenta unui conducator al spitalului Sf. Spirit, numit "provisor", pentru ca in 1450, acesta sa fe nominalizat in persoana lui Anthonio Johannis de Werd crucifero provisor domus ordinis Sancti Spiritus in Cibino, presbiteris jurisdictionis Strigoniensis. Un alt preot al spitalului nominalizat in documentele secolului respectiv este Petrus Molenbecher in anul 1456.
          Dubla subordonare a spitalului a provocat neintelegeri intre cruciati si magistrat, aici inscriindu-se si disputa noului numit prior al Casei Sf. Spirit, Petru Kemp de Basilea cu fratele Nicolae aflat ilegal in slujba in anul 1466.
In 1475 este mentionat documentar la Sibiu un izolator pentru leprosi, intr-o cladire a manastirii dominicanilor situata in afara zidurilor cetatii, care intr-un document din 1535 se va numi spitalul "Sfantul Spirit". Pentru femeile sarace si bolnave sunt mentionate documentar si doua "case de spirit". De asemenea, este atestata documentar si prima farmacie din Sibiu si de pe actualul teritoriu al tarii noastre, in 1494.
          In 1488 se atesta ca spitalul se afla in posesia unor institutii monahale, iar in 1492, printre veniturile importante ale spitalului figurau: jumatate din lasamantul celor spitalizati, doua case de locuit si o mica incapere de rugaciune pentru cruciati, casa din piatra a brutarilor, un fanat de 26 iugare, veniturile unei bai publice si 56 iugare de teren arabil.
Sume alocate intretinerii spitalului sunt incasate, conform registrelor de socoteli consulare ale Sibiului, de diferite persoane aflate in functii de conducere, cum ar fi in 1506 Johann Heltner epitropul spitalului, Johannes Lutsch ales epitrop in 1507, iar in 1509 Bartholomeo Fuchs, epitropul saracilor in spital.
          Dupa reforma luterana, cand cruciatii au fost nevoiti sa se retraga din Sibiu, o forma de sustinere a spitalului o constituia decima incasata sub diverse forme din anumite localitati. Periodic, in sec. XVI se aloca fonduri pentru intretinerea constructiilor apartinatoare spitalului: in 1546 pentru lucrari de constructie se cheltuiau aici 100 guldeni, iar in 1554 aceluiasi scop i se aloca alti 150 guldeni. in documentele vremii mai este mentionata si suma de 10 guldeni alocata parintelui Anton Veisbeck de la spital pentru construirea sau repararea unei odai. Incaperile existente initial in cadrul complexului, au fost destinate mai intai membrilor ordinului cruciat, apoi o parte din ele au suferit transformari treptate. In sec. XVIII, nu este exclus ca unele incaperi sa fi servit adapostirii bolnavilor. In acest secol se schimba si conceptia privind ingrijirea celor bolnavi si saraci, acestia fiind plasati in incaperi cu numar mai redus de paturi sau izolati in functie de bolile de care sufereau. Acum se simte nevoia construirii unor noi asezaminte spitalicesti, deci debuteaza lucrarile de constructie a unui nou spital din Sibiu, in anii 1737-1738.
          Primii medici laici cu studii universitare, practicanti ai medicinii in Sibiu sunt straini, care acordau asistenta medicala nobilimii si clerului. Dintre acesti medici amintim pe doctorul Jacob de la sfarsitul secolului XV, iar din secolul urmator pe Johann Saltzman, care salveaza orasul de ciuma in 1510. In documentele vremii se gasesc multe cereri ale Magistratului din Sibiu adresate Vienei pentru a se trimite medici spre angajare. Faima medicilor sibieni a devenit repede recunoscuta, atat in Transilvania, cat si peste munti, in tarile romanesti.
         Daca in secolele XIII-XV spitalul apare ca o institutie eterogena (azil pentru saraci si bolnavi, izolator pentru boli molipsitoare, orfelinat si ospiciu pentru alienati, condus de un laic pus sub jurisdictia ecleziastica), incepand cu secolele XV si XVI, sub influenta Refomei, el se laicizeaza treptat.
         In 1730 erau inregistrati doar 30 de medici in toate cele trei tari romanesti. Dintre medicii sibieni care s-au facut remarcati ii amintim pe Samuel Kolesseri (1663-1732)cu studii la Leyda, Andreas Teutsch (1669-1730), primar al Sibiului si membru in Consiliul de Locotenent al Transilvaniei.
         In Sibiu ca si in intreaga Transilvanie creste numarul barbierilor, chirurgilor si felcerilor. Dintre chirrugii sibieni ii amintim pe Petrus Schertl in 1554, Phillip Biener, Johann Bruckner, M.G.Hofinger, intemeietorul unei sectii de disectie in 1754 si Johann Pelz.
         Dintre medicii care au ilustrat cu succes medicina sibiana incepand cu a doua jumatate a secolului XVIII amintim pe Andreas Wolf (1741-1812), cu studii la Viena si cu doctoratul obtinut in Erlangen, Michael Neustadter (1736-1806), Samuel Hahnemann (1775-1843), intemeietorul homeopatiei si pe Michael Blassius, profesor la scoala de moase pe care a infiintat-o in 1773. Cea mai proeminenta personalitate a timpului ramane insa doctorul Ioan Molnar Piuariu (1749-1815), primul profesor roman de invatamant medical.
         In 25 iulie 1852, in prezenta imparatului Austriei Franz Joseph I s-a pus piatra fundamentala a Spitalului Public, inaugurat in 1857, iar in 1861 a Spitalului de Psihiatrie Sibiu. Dupa inaugurarea sa, spitalul desfasoara o activitate intensa, bine oglindita in documentele vremii. S-a pastrat o cantitate impresionanta de fise de internare a bolnavilor din anii 1867-1880, care cuprind datele personale ale bolnavilor, diagnosticul, data internarii si a externarii sau decesului, starea la parasirea spitalului, precum si mentiunea daca este solvabil sau nu. Se impune atentiei marea arie geografica din care provin bolnavii, precum si varietatea bolilor tratate. Sunt pastrate, de asemenea, liste cu medicamentele furnizate de farmacie pentru bolnavii internati, din perioada 1858-1859.
          Demn de retinut este un raport statistic asupra activitatii spitalului din Sibiu in 1876, raport din care reiese ca in anul 1876 spitalul din Sibiu a tratat 1123 pacienti, fata de 1723 in 1873, 1476 in 1874 si 1169 in 1875, totalizand 33.602 zile de spitalizare. Raportul cuprinde statistici ale bolnavilor, pe boli - mentionandu-se numarul celor vindecati, ameliorati, nevindecati si morti -, pe sexe, pe profesii, pe nationalitati. Sunt enumerate apoi interventiile chirurgicale efectuate in fiecare luna. In ultima parte, cea mai cuprinzatoare raportul infatiseaza formele de boala intalnite in cursul anului 1876, prezentand numarul si sexul pacientilor suferinzi pe fiecare boala in parte, simptomele prezentate, tratamentul aplicat si starea bolnavului la externare.
          In studiile de specialitate consacrate monumentelor de arhitectura civila medievala din Transilvania, cladirile publice nu au trezit un interes aparte. in aceasta categorie se incadreaza si un grup de constructii destinate adapostirii si ingrijirii bolnavilor si saracilor.
          In Sibiu au existat mai multe asemenea locuri, dar, ca vechime, cat si ca importanta arhitectonica, atentia noastra este atrasa de spitalul situat pe locul actualului complex de cladiri cunoscut sub numele de Azilul de batrani (str. Azilului nr. 4). Casa in care functiona aici un spital a fost atestata documentar la 24 iunie 1922. Izvoarele istorice din secolele XIV-XV sunt destul de superficiale in privinta spitalului din Sibiu. Primul document este urmat in 1309 de mentionarea intaiului conducator al spitalului Valtherus. La sfarsitul secolului au avut loc lucrari de constructie-amenajare la sediul spitalului, fiind consemnata suma de 9 marci si jumatate de argint (masura de Sibiu) si 130 florini si 32 grosi, alocata  spre a fi folosita in comun de catre juratul  Peter Phaffenheny impreuna cu Nicolae epitropul pictorilor, bani pentru procurarea materialelor construirii spitalului Sf. Spirit .